Vede, unde medicul nu vede!
Ecografia oculară reprezintă o metodă de diagnostic atunci când vizualizarea directă a structurilor intraoculare este impiedicată de: pleoapă inflamată sever, opacitați corneene, cataractă avansată, opacitați vitreene, sânge în camera anterioară.
Utilizează ultrasunetele și are drept scop vizualizarea și măsurarea structurilor interne ale ochiului, leziuni orbitare, observarea vascularizației, mobilității și consistenței țesuturilor.
Evidențiază hemoragiile vitreene, tumorile retiniene, corpi străini, dezlipirea retiniană.
Se folosește și pentru a observa cu exactitate dimensiunile și gradul de afectare a cristalinului înaintea unei intervenții chirurgicale,prin măsurarea valorii dioptrice a cristalinului ce urmează a fi implantat, în vederea tratării cataractei.
