Despre noi

Viața este într-o perpetuă modificare și mișcare. Ea trăiește în noi, ne înalță, ne coboară, iar când credem că nu mai putem, ne învârte din nou, recalibrându-ne după adevarata valoare.

Creând înțelegerea că fiecare moment al vieții este important, reușim să ne bucurăm de ceea ce odată era un vis. Gândul unui cabinet modern si versatil, îmbrăcat de emoția recunoașterii profesionale, a transformat un vis în realitate.

Totul provine din gând.Totul! Fiecare lucru din materie a apărut dintr-un gând, care a fost îmbrățișat în emoție, pentru a forma o realitate, un ideal de creație.

Astfel este VIZUAL MED, proiectul meu de suflet, care a luat ființă acum 10 ani. Un cabinet, aș spune, mai ,,altfel”. L-am îngrijit cu dragostea unei mame,care era convinsă că va ajunge să se bucure de creația sa.

Cunoaștem că ochiul este ,,lumina sufletului”, iar dacă ochiul e sănătos, tot trupul va fi plin de lumină.

Acest lucru îl realizăm cu un colectiv devotat, medici și asistenți cu o pregătire excepțională, cu ajutorul aparaturii performante, la standarde europene, într-un mediu ambiental, atât pentru adulti cât și pentru copii.Evoluăm și ne modernizăm, odată cu voi, punându-vă la dispoziție ochelari de calitate, de la branduri de top, precum și lentile unice și personalizate..

Aromoterapia, terapia cu cristale, spiritualitatea, grija de suflet și dragostea față de copii, au ocupat un loc important în viața mea, astfel încât am decis sa îmbin toate aceste aspecte, revărsând asupra celor care ne calcă pragul, liniște,siguranță și eliberare. Copiii noștri, beneficiază de spații special create pentru ei, cu activități Montessori, dispunând de toată atenția noastră..

Odată cu proiectul VIZUAL MED, am înclinat și spre a oferi copiilor și părinților, șansa de a fi informați corect. Așadar, am creat, împreună cu Lions Club Târgu Mureș, proiectul ,,Vedere clară, ochi sănătoși”, prin care oferim screening gratuit copiilor din creșe, grădinițe și școli ale județului Mureș. Astfel,copiii au șansa unor ochi sănătoși , de la vârste fragede, iar părinții, oportunitatea de a se informa gratuit.

Întreaga echipă VIZUAL MED este atent selecționată, de la pregătirea excepțională specializată, până la implicarea în acte de caritate. Suntem nucleul unui singur suflet, cu viziuni și înclinații spre aceeași direcție…revărsându-ne dorința de a face bine, nu doar spre clienții din nișa noastră, ci și spre cei care au alte nevoi.

Mulțumim clienților fideli, că au ales să ne urmeze, cât și celor noi, pentru încredere!

Strecor pentru voi, poezia care mi-a deschis sufletul și mi-a dăruit înțelepciune:

,,Și brusc am înțeles că fără tine
Nici eu în toate mințile nu sunt,
Să fug și să mă-ntorc aici îmi vine,
Să nu-mi mai aflu locul pe pământ.
Atât de grabnic mi-ai intrat în sânge,
Atât de mult trăiești în sinea mea,
Încât și zgârîindu-mă aș plânge,
Temându-mă că-n stropi te pierd cumva.
Nu este primăvară nicăierea,
Cu muguri morți paltonul ți-l închei.
Cu fierea primăverii caut mierea,
Iar tu exiști, iubito-n locul ei.
Și brusc am înțeles că fără tine,
Eu însumi mor și nu pot învia,
Deși am fost născut, cum știi prea bine,
Ca să te apăr și-mpotriva ta!”

(Eu fără tine – Adrian Păunescu)

În final, vă propun să ne inspirăm, să învățăm si să evoluăm împreună!

Faceți cunoștință cu personalul nostru

Dr. Hîncu Dacia

Medic primar oftalmolog

Dr. Hîncu Dacia

Medic primar oftalmolog

Dr. Kiss Anna Enikő

Medic primar oftalmolog

Dr. Kiss Anna Enikő

Medic primar oftalmolog

Dr. Constantinescu Diana

Medic primar oftalmolog

Dr. Constantinescu Diana

Medic primar oftalmolog

Dr. Dogar Diana

Medic specialist oftalmolog

Dr. Dogar Diana

Medic specialist oftalmolog

Dr. Todoran Ioana

Medic specialist oftalmolog

Dr. Todoran Ioana

Medic specialist oftalmolog

Clocoțan Cezara Sorana

Managing partner

Clocoțan Cezara Sorana

Managing partner

Sărăcuț Mariana

General manager

Sărăcuț Mariana

General manager

Ștefan Andrea

Asistent medical

Ștefan Andrea

Asistent medical

Barbaș Voichița

Shop assistant

Barbaș Voichița

Shop assistant

Airinei Loredana

Optician

Airinei Loredana

Optician

Cormoș Andreea

Shop asistant

Cormoș Andreea

Shop asistant

Vultur Eniko

Asistent medical

Vultur Eniko

Asistent medical

Moga Roxana

Asistent medical

Moga Roxana

Asistent medical

Bucin Alina

Asistent medical

Bucin Alina

Asistent medical

Morar Mihaela

Shop asistant

Morar Mihaela

Shop asistant

Șipoș Andrada

Shop asistant

Șipoș Andrada

Shop asistant

Leul Vizu

Responsabil voie bună

Leul Vizu

Responsabil voie bună