Program: 09.00-19.00 Luni -Vineri | Târgu Mureș: 0758 835 780 Târnăveni: 0770 778 590

Cu bebelușul la oftalmolog

Cu bebelușul la oftalmolog

Cu bebelușul la oftalmolog

      Mulți părinți amână să meargă cu bebeușul la oftalmolog….de ce? Le este pur și simplu frică, sunt informați greșit și au impresia că acest consult oftalmologic este dureros și deranjant pentru copil.

      Ei bine, nu este chiar așa. Consultul oftalmologic pentru bebeluși nu doare!

      Mi-am propus ca acest articol să vină în ajutorul tuturor părinților.

      Mulți dintre voi nu știu, cu siguranță, că primul meu vis a fost pediatria. Am rezonat cu copiii de tânără.

      Cele mai multe proiecte din cariera mea se revarsă spre copii, spre comunicarea cu ei, spre dezvoltarea lor și voi continua în aceeași manieră. Nu aș putea altfel… Copilăria înseamnă simplitate. Iar lucrurile cele mai frumoase sunt simple. Să nu uităm sa fim copii.

      Să revenim așadar, la felul în care se derulează un consult oftalmologic în clinicile noastre.

      Încă din momentul în care intrați în sala de așteptare, medicul oftalmolog și asistentele, urmăresc fiecare mișcare a copilului, cum reacționează la stimuli, în ce direcție se uită, cât este de concentrat când face un lucru. Practic, consultul oftalmologic începe înainte de a fi preluat de către medic.

      Procedura începe cu o scurtă comunicare între părinte și medic. Vi se for cere detalii despre sarcină, despre naștere, despre posibile boli sau complicații pe parcursul sarcinii, finalizând cu un mic istoric familial. Aceste detalii sunt extrem de importante pentru medic. Multe din afecțiunile oftalmologice sunt ereditare și este necesar să știm ce trebuie să luăm în calcul.

      Veți fi îndrumat apoi, spre examinarea bebelușului cu aparatul PLUS OPTIX. Acesta este cel mai inovator aparat pentru depistarea problemelor oculare la copiii peste 6 luni. Copilul va fi ținut în brațe, de către părinte, examinarea făcându-se de la distanța de un metru, fiind măsurați ambii ochi, nedilatați, simultan. Procedura este non-invazivă. Această măsuratoare este orientativă și ajută medicul să deceleze dacă există probleme grave sau diferențe între ochii bebelușului.

      Ochii bebelușilor acomodează foarte mult, tocmai de aceea aceste măsurători nu pot fi exacte.

      După aflarea valorilor oferite de PLUS OPTIX, consultul oftalmologic continuă cu efectuarea fundului de ochi, prin administrare unor picături de dilatare. Acest examen, ne dă informații importante despre aspectul nervului optic, al vaselor de sânge, al retinei.

      Aceste aspecte nu pot fi depistate dacă nu am folosi picăturile de dilatare. Este aproape imposibil să vezi ceva printr-o pupilă mică de bebeluș.

      Ei bine, aici apar reținerile părinților, deoarece au fost informați că picăturile ustură și e normal să nu vrem să traumatizăm copilul, ca și părinți. Dragii mei clienți, eventualele neplăceri cauzate de aceste picături sunt minore și trec foarte repede. Bebelușul va simți o reacție de discomfort, deoarece vor ustura pentru câteva secunde, însă marele beneficiu de a avea o măsurătoare exactă, este neegalabil.

      Cel mai important pas în consultul oftalmologic al copiilor peste 2 ani, este comunicarea părinte-copil, precedentă actului medical.

      Consultul medical se desfășoară exact ca și cel pentru bebeluși, cei mari fiind însă mai comunicativi.

      Recomand cu tărie, să le explicați copiilor cum va decurge consultul, ce trebuie să facă la doctor, să le spuneți și de picături, să punctați faptul că veți fi acolo permanent, și despre minunata surpiză pe care o oferim la sfârșitul consultului oftalmologic.

      Copilul dumneavoastră trebuie sa se simtă în siguranță alături de noi, iar acest lucru, dragi părinți, îl puteți impregna de acasă.

      După fiecare consult oftalmologic, fiecare copil va pleca acasă cu o jucărie, o înghețată sau o cărticică, în funcție de preferințe.

      Cu toate acestea, există și copii care nu colaborează când vine vorba de picături. În acest caz, oferim posibilitatea de administrare a picăturilor acasă, de către părinți, cu 45 de minute înaintea actului medical.

      Cel mai frecvent diagnostic este cel de astigmatism, o condiție vizuală frecventă, în care simptomul principal este vederea neclară, atât la distanță cât și la aproape. În cele mai multe situații, astigmatismul este cauzat de o curbură neregulată a corneei (lentila din partea anterioară a ochiului). Această afecțiune se poate corecta în timp.

      Un consult oftalmologic efectuat la timp, poate depista eventualele afecțiuni, putând acționa ulterior, spre diminuarea lor.

      Cea mai complexă afecțiune oftalmologică depistată în cabinetele noastre a fost o tumoare intraoculară, la un copilaș de un an și jumătate.

      Așadar, Vizual Med, susține controlul oftalmologic începând cu vârsta de 6 luni, urmat de controale anuale, pentru copiii sănătoși și odată la șase luni, pentru copiii cu afecțiuni oftalmologice.

      Tu îi explici copilașului tău ce urmează să se întample, atunci când mergi cu el la medic?

Cu recunoștință și mulțumire,

Dacia Hîncu

1 Comentariu

  • Andrei Posted 03/07/2018 06:50

    Foarte folositor! Chiar eram stresat de acele picaturi…e bine de stiut cat sunt de importante in consultul ofalmologic, precum si cat de inofensive sunt!

Adaugă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *